vineri, 23 august 2013

O TARA CARE NE IUBESTE, ARGENTINA*

www.imagenesdeposito.com -
In Argentina te simti ca si acasa!
Imi amintesc de dupa-amiezile cand, copil fiind, veneam de manuta cu tata, spre casa, de la meciurile Olimpiei Satu Mare si ne opream in cartier la vreo crasma, unde raposatul tata, fiind considerat in aceea vreme un expert al comentariilor de dupa meci, era asaltat de vecini si de amicii microbisti. Vorbarie multa, energie consumata la mai multe pahare sau halbe de bere intr-o epoca in care in special pentru barbati, singura bucurie era …fotbalul.
Ceva similar se petrece in mult asemanatoarea tara latino-americana unde totul e parca invaluit intr-un mister greu de elucidat pentru un european iar sportul rege, fotbalul, are propria lui savoare.
Ajuns in Ajun de Craciun in Aeroportul Ezeiza, Ministro Pistarini din Buenos Aires, primul gand m-a dus la Maradona! Pe unde o fi sau ce-o mai nazdravanii celebrul jucator! Formalitati vamale obisnuite, lume venind in vacanta in inceput de vara australa! Soarele si efectul de sera care pluteste in aer imi aducea aminte de alte destinatii exotice, Insula de Margarita sau Republica Dominicana. Un contrast total cu ceata lasata la decolare in aeroportul parizian, Charles de Gaules. La iesire, cateva fetite mi-au atras atentia printre altele pentru accentul lor italian, vorbit insa intr-o spaniola ce imi aducea aminte de telenovelele sud-americane. Ce diferenta, gandeam eu, intre spaniola din Caraibe si cea pe care urmeaza sa o ascult cateva timp de acum inainte. In Republica Dominicana se vorbeste un dialect de parca ii auzi pe ardeleni vorbind spaniola, in timp ce in sudul Americii parca esti printr-un „Regat Romanesc’’ al limbii lui Cervantes. Puerto Madero, cartier luxos din Buenos Aires
Ma rog, la drept vorbind, spatiul hispanic insa e mult mai intins decat cel mioritic..!
Am luat un taxi, conform indicatiilor primite inca din Europa, si am ajuns foarte cuminte in Godoy Cruz o zona cunoscuta a marii metropole argentiniene! Din masina admiram libertatea cu care ma intampina fiecare colt de Avenidas ce seamana cu New York-ul sau cel putin dupa imaginile vazute de mine prin monitoare, vederi sau poze al gigantului citadin nord american. In mintea mea nu era decat sa ajung repede la hotel sa ma schimb si sa vad ce e prin crasmele argentiniene! Unde poti simti pulsul vietii mai bine decat aici? Asta am invatat-o de pe la Borges, Sabato si alti dragi scriitori ai locului. Cum o fi cafeaua de aici, dar pizza , cum ma vor privi ceilalti clienti, cum sunt cand se imbata argentinienii, haha si toate astea vazute …live!
Dupa cazare am facut ceea ce si gandeam. Ies la plimbare. Era in jurul orei 7 seara si intru intr-un restaurant oaches din partea amintita. Era cald inauntru si semana mult de tot ca si ambianta cu ale noastre restaurante de pe vremea lui Ceausescu. Stilul de local clasic, nemanjit de actualele forme copiate de pe nu stiu unde ale noilor carciumi romanesti!
O tara care ne iubeste, Argentina.Ambianta modesta si eu singurul client la acea ora! Ma asez la o masa si ma intampina un ospatar ce tocmai iesea din bucatarie! ” Que tal?” iar eu,surazandu-i, ii raspund la salut intinzandu-i mana. Se aseaza langa mine la masa bine dispus, era un tip bine, inalt, blond, cu par lung, si-mi vorbeste de parca ne-am cunoaste de multa vreme. Nici nu ma intreaba ce vreau sa consum. Iar eu il privesc cu multa curiozitate si chiar daca traiesc intr-o tara de limba castellano, nu-l inteleg aproape deloc! Vazand ca nu reactionez decat aprobandu-l mereu si zambindu-i, se opreste si ma priveste mai cu atentie; Apoi ma intreaba: “de donde sos vos?” Adica de unde sunt. Ii explic pe un ton mai timid ca sunt, adica locuiesc in Republica Dominicana dar sunt originar din Romania. “De donde?” imi raspunde entuziasmat si se scoala de pe scaun dar ma incredinteaza ca totul e in ordine, facandu-mi semn cu mana ca vine curand si fuge inspre incaperea de unde si iesise cand intrasem eu in local. Dupa cateva secunde, revine insotit de un bucatar judecand dupa vesminte si altii doi chelneri si exclameaza .”Mire uno que parece a Radusiou… “adica Raducioiu. Alt chelner exclama:”Ilie Dumitreco, Ica Ahi… que jugadores!” Adica era vorba de fostii mijlocasi ai echipei nationale de fotbal, de aur, Gica Hagi si Ilie Dumitrescu. Uite asa m-am simtit vedeta ad-hoc intr-un local din capatul lumii! Si ce mult timp trecuse de cand ii batusem in Statele Unite, in 1994! Dar nu au uitat si m-au asaltat cu intrebari despre acesti bravi sportivi romani toata seara si pe langa faptul ca am platit eu cateva sticle de vin s-au simtit si au adus pe urma din vinul lor de la casa. Iar bucatarul, am aflat ulterior, nu era altul decat propritarul localului respectiv!
Am iesit foarte incantat si am sunat in Romania chiar daca era o ora si mai inaintata in tara noastra!
” Mama, uite o tara care ne iubeste”: Argentina!

                                                 CALIN DANIEL CRUCERU

* TEXT PUBLICAT DE MINE IN  ORIGINAL IN BLOGUL TRAVEL, FLORIANA JUCAN TRAVEL, http://florianajucantravel.com/o-tara-care-ne-iubeste-argentina.html
 

LIBERTATEA SI LINISTEA DIN REPUBLICA DOMINICANA



Prin comparatie cu Europa, aici, in Caraibe, ma simt mult mai acasa. Ambitiile sunt surse de stress, iar a deveni un profesional pe batranul continent e un lucru foarte dificil. Este o concurenta mare, o lume care lupta cu tot dinadinsul sa ajunga pe culmi... Iar tot ce se atinge pana la urma este moartea. O scriitoare franceza spune in una dintre cartile sale, ca ei nu-i plac fotografiile. Motiveaza prin faptul ca nu sunt nimic altceva decat o insiruire de viitori morti! Rememorez truda parintilor mei, a bunicii, care se trezeau foarte devreme sa faca asta si aia ca e foarte important! Unde sunt ei si unde a ramas sau pastrat importanta respectiva!!!



Republica Dominicana este o lume fara mari ambitii. Este soare si liniste si...Dumnezeu, care trebuie sa faca in locul nostru cutare si cutare chestiune. Dios sabra..., sau si dios quiere...
 Conceptia personala de pe vremea cand eram acasa si nu calatoream, era ca viata buna inseamna lux, stabilitate, profesionalism, casa si liniste familiala. Credeam ca in tari civilizate se pot implini astfel de utopice deziderate. Nimic mai eronat. Dupa 3 ani de America Latina, am decis sa revin pe teritoriul european, in Franta. M-am speriat de lumea grabita, agitata de individualism si de suspiciunea cu care eram privit. La fel mi s-a intamplat si in Olanda unde am urmat-o pe prietena mea din vremea respectiva. O lume total neprimitoare si care ma faceau a ma simti precum  o furnica care daca ajunge la picioarele unui om are sanse de 99% sa dispara.
Am fost apoi  si in Romania si traiam cam acelasi simtamant de neputinta, de sclavie si de angoasa.
In cele din urma m-am intors pe terra descoperita de amiralul genovez: Venezuela, Peru, Argentina si in sfarsit, am 5 ani fara sa ies de pe insula dominciana...
 In schimb, aici, totul e deschis, e liber si exista toleranta umana. Nu simt acel mecanism care ne inlantuie si acea lupta dupa un vid de care nu ne dam seama cand traim doar acolo! Obsesia diplomelor functiilor...etc! O colonie penitenciara numita, Uniunea Eropeana!
Elitismul aici nu-si are locul, elitele in mintea caraibeanului nu exista, in schimb nu ne intereseaza ca , X sau Y, E CUTARE SI CUTARE... Sa fie sanatos, nu-mi va strica el linistea si bucuria de a trai prin forma sa de a gandi si de a mi-o impune mie, cum se intampla in cercurile europene.
 Nu ma intereseaza ce masina are vecinul, ce a zis Vasile despre mine, nu vreau casa mai mare decat a lui Popescu sau Garcia... Deci vreau sa traiesc bine adica in liniste. Ce inseamna pentru mine asta: Moartea tuturor ambitiilor desarte, fiindca orice ambitie are desertaciunea ei, dupa parerea mea... Nu vreau concurenta cu nimeni, imi fac treaba mea fara sa ma intereseze ca cineva va sopti la urechea altuia ..."uite si la asta". Adio stress si desertaciuni in viata mea.